sertare cu laterale metalice

Mobilierul devine mai interesant atunci când îl personalizezi cu sisteme de sertare ingenioase, atractive și stabile. Astăzi, exprimarea stilului personal de design devine din ce în ce mai importantă, tocmai de aceea vă punem la dispoziție cele mai moderne sisteme de sertare.

Sertarele  AvanTech YOU și InnoTech Atira de la Hettich se diferențiază de sertarele clasice prin flexibilitate și versatilitate. Mecanismele ascunse vederii, performanțele ridicate și design-ul impecabil, le fac soluția perfectă pentru multe stiluri de amenajare interioară.

Concepute pentru baie, bucătărie, living sau mobilier comercial, sertarele AvanTech YOU și InnoTech Atira au capacitatea de a vă transforma ideile de design în realitate. Diferite elemente laterale și numeroase soluții de compartimentare a interiorului sertarelor pot fi combinate pentru a îndeplini orice nevoi și preferințe ați avea. În plus, sertarele pot fi personalizate cu nuanțele preferate.

Descoperiți care sunt diferențele dintre cele două tipuri de sertare Hettich și alegeți sistemele care se potrivesc cel mai bine proiectelor dumneavoastră.

Sertare cu laterale metalice AvanTech YOU, Hettich

Funcționalitate prin tehnologie de vârf.

 AvanTech YOU se remarcă prin diversitatea design-ului și flexibilitatea creativă, prin mecanisme ascunse și performanță, orientate către utilizator. Oferiți mobilierului o notă personală, inconfundabilă, în acord ce cele mai recente tendințe de design.

Cu laterală metalică subțire, de doar 13 mm, AvanTech YOU are un aspect elegant, apreciat de arhitecți și producători de mobilă din întreagă lume. Cu multe opțiuni de personalizare, sertarele AvanTech YOU se combină cu ușurință între ele, folosind același model de prindere.

sertare cu laterala metalicaInovație în Design

AvanTech YOU a fost conceput pentru a reflecta personalitatea fiecărui utilizator. Cu AvanTech YOU, aveți posibilitatea de a personaliza culoarea și forma după bunul plac. Sunt disponibile mai multe finisaje de culoare din care puteți să alegeți – antracit, alb mat, argintiu.

Niciodată nu a fost mai simplu să obțineți un finisaj atât de special și minimalist, cu laterală în unghiuri drepte, fără căpăcele sau găuri, foarte elegant.

Atunci când vine vorba de personalizare perfectă, AvanTech YOU vă oferă libertatea de a alege înălțimea laterală și lungimea dorite. În plus, aveți opțiunea de a personaliza sertarul cu logo-ul dorit, ceea ce va oferi o notă și mai personală mobilierului.

sertare personalizate HettichFuncționalitate și Performanță

Sertarele AvanTech YOU au extragere totală și amortizare Silent System, ceea ce le face foarte silențioase. Cu o sarcina dinamică de până la 40 kg și 5 înălțimi disponibile, AvanTech YOU se montează cu ușurință. Cu reglaj pe verticală, pe laterală și pe înclinare, obțineți ușor aliniere ireproșabilă pentru fronturile sertarelor. Combinați sertare, glisiere, finisaje și realizați propriile soluții personalizate pentru baie, bucătărie, living sau mobilier comercial.

Datorită caracteristicilor sale deosebite, AvanTech YOU a câștigat premiul GOOD DESIGN AWARD pentru excelență și rezistență.  

Pentru mai multe detalii despre caracteristicile tehnice și instrucțiunile de montaj ale sistemului de sertare AvanTech YOU vă rugăm să consultați articolul nostru.

Sertare cu laterale metalice InnoTech Atira, Hettich

Combinație perfectă din orice unghi.

Realizați sertare moderne, unice de fiecare dată. Spre deosebire de AvanTech YOU, InnoTech Atira este construit pe o singură laterală. Prin urmare, acest sistem de sertare are costuri mai reduse, însă oferă flexibilitate deosebită și o gamă variată de opțiuni pentru personalizare. Datorită unui singur profil lateral de sertar, sistemul de sertare InnoTech Atira este incredibil de adaptabil.

InnoTech Atira este soluția perfectă pentru un mobilier plăcut și modern. Liniile sale de contur clare şi bine definite, îl fac potrivit atât în bucătărie, cât şi în living, dormitor sau spații comerciale. La fel ca AvanTech YOU, și acest sistem de sertare are glisiere cu extragere totală, astfel încât toate elementele din interiorul său sunt vizibile și accesibile. Asamblarea şi ajustarea se fac uşor, confortabil și rapid. 

sertare laterala metalicaSertarele InnoTech Atira au profil lateral de sertar unic, care permite upgrade-uri ușor, fără efort. Pentru personalizare, aveți la dispoziție trei înălțimi de sertare și trei finisaje de culoare disponibile în stoc (alb, antracit, argintiu) pe care le puteți combină după bunul plac. Uimitoare, versatile și flexibile, sertarele InnoTech Atira au potenţial nelimitat de individualizare şi schimbare a design-ului cu minim de efort.

Se deosebesc de sertarele clasice prin elementele opționale ce pot fi adăugate pentru un design creativ. La fel ca sertarele AvanTech YOU, și sertarele InnoTech Atira sunt silențioase și pot fi personalizate pe lungime și înălțime laterală. Aveți libertatea de a alege sertare cu înălțimea laterală cuprinsă între 54 mm și 176 mm și lungime cuprinsă între 260 mm și 620 mm.

sertare innotech hettichPentru mai multe detalii cu privire la caracteristicile tehnice și la instrucțiunile de montaj ale sistemului de sertare InnoTech Atira, vă rugăm să consultați articolul nostru.

Ce au in comun cele doua tipuri de sertare? Sunt sinonime cu un nivel ridicat de funcționalitate, calitate ireproșabilă și design rafinat.

Indiferent de tipul de sertar ales, aveți garanția unui sistem versatil și flexibil, cu durata lungă de funcționare. În cazul în care întâmpinați dificultăți în alegerea sertarului potrivit sau aveți nevoie de informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați. Colegii nostri vă vor ajuta cu plăcere și vă vor ghida spre cele mai bune soluții.